Două pensii

Două pensii

Ziua Veche, 02-02-2011

Ei bine, stimate cititor, al acestor insignifiante rânduri-gânduri, umilul scrib al cuvintelor care urmează, vânturate în colbul nimicniciei vremurilor pe care le trăim, este beneficiarul a două pensii…militare!

Ambele sosite în aceeaşi zi.

Incredibil, dar adevărat.

Prima este datată 31.12.2010 şi îmi aducea la cunoştinţă că voi beneficia – în urma recalculării pensiilor militare, în baza Legii 119/2010 -, de 39,54% din cuantumul iniţial al venitului lunar, asigurat mie, ca rezervist, până în decembrie 2010.

A doua, sosită în aceeaşi zi, cu acelaşi număr, dar datată 12 ianuarie 2011, mă informa că „examinând actele din dosarul de pensionare cu mandatul nr…. se constată următoarele”, adică un cuantum total diferit, respectiv 92,56% din pensia lunii decembrie!

Măi să fie!

Aceeaşi Mărie, cu altă pălărie?

Păi nu am avut eu ocazia să fiu partener de dialog, în acelaşi studiou, al postului TV Antena 3, cu onorabilul Marian Sîrbu, liderul aparent al uniunii refugiaţiaţilor, din partidele de opoziţie, la coaliţia de guvernământ, şi acesta se grăbea să îmi spună că am primit în ianuarie pensia mică – la nivelul de 39,54% – pentru că, vezi Doamne, nu aveam stagiul complet?

Anunțuri

Un răspuns

  1. M-am saturat sa ii ascult pe unii care in numele moralei (a se citi ura impotriva securistilor), critica militarii. Mi-e sila ca votul meu este considerat egal cu al unuia dinastia. Macar la salariu si la pensie sa se vada diferenta intre mine si unu care sta in bat, acolo unde intoarce uliul sau vreun copil al lui, chiar daca prin spaga a ajuns profesor de drept constitutional, iar toate legile propuse de unul ca el, incalca in esenta principiile de drept si constitutia. Sunt militar si sunt mandru de asta. Am lucrat doar dupa 1989. Am ajutat tara mea sa intre in NATO. Am avut predecesori si haimanale, dar si oameni profesionisti de la care am avut ce invata. Acum am colegi pensionari care au iesit pe caz de boala inainte de termen. Sunt bolnavi, au nevoie de banii pe care i-au castigat legal, nu i-au furat ca alti politicieni romani. Nu va e rusine sa veniti cu tema asta de africani gen: \”ala are mai mult ca mine, sa-i mearga rau, ca asa vreau eu!\”? Daca exista oameni in Romania care sa critice o decizie a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, pentru a infiera o intreaga clasa sociala, atunci de ce sa ma mai mir de ticalosia pdl? Oricum, daca politicienii incalca principiul separatiei puterilor in statul roman, nerecunoscand decizia justitiei, atunci sa stiti ca Romania e pierduta. In acel moment trebuie facute memorii catre comisia europeana a drepturilor omului, la NATO, la toate instituiile si forurile care sunt interesate ca Romania sa ramana un stat de drept. Numai asa luptati impotriva politicienilor care vor sa duca tara in dictatura.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: