Strada Trivale, blocată de militarii veniţi la recalculare

Strada Trivale, blocată de militarii veniţi la recalculare

Curierul zilei, sâmbătă, 12 martie 2011

Mai mulţi proprietari de pe strada Trivale au reclamat, într-o sesizare scrisă, remisă în această săptămînă redacţiei noastre, dar şi autorităţilor locale, că accesul în propriile garaje le este blocat de maşinile celor de la Arhivele Militare. Potrivit comandantului acestei unităţi, col. Petrişor Florea, în această perioadă, la Arhive se desfăşoară activitatea de recalculare a pensiilor militarilor, fiind detaşaţi în acest sens aproape 1.200 de militari din toată ţara. Domnia-sa a afirmat însă că propunerile de deblocare a trotuarelor şi a străzii făcute de Poliţia Locală Piteşti sînt binevenite, urmînd să le discute în cel mai scurt timp la nivelul comandanţilor celorlalte unităţi militare din Piteşti. În ce priveşte măsurile pe care le poate dispune Poliţia Rutieră a Municipiului Piteşti, comisarul Dănuţ Dinu a precizat că la ei nu a ajuns sesizarea respectivă, dar că, în principiu, soluţiile propuse de comandatul PL, Gheorghe Dumitrescu, nu sînt rele. Pentru descongestionarea zonei, agenţii de poliţie din cadrul celor două structuri pot interveni cu sancţiuni pentru cei care parchează în locurile unde este interzis, cu excepţia riveranilor.

„Demersurile noastre s-au izbit de indiferenţa autorităţilor locale“

„Au activitate, cum, de fapt, ar trebui să aibă astfel de unităţi vii şi băgate în seamă prea mult de diriguitorii ţării. Însă asta nu înseamnă ca prin activitatea lor să blocheze traficul auto şi chiar şi pe cel pietonal al străzii Trivale. Pe lîngă faptul că intră pe un drum interzis circulaţiei rutiere (semnalizat corespunzător şi adăugat cu excepţia riveranilor), sînt nesimţiţi pentru că nu-i interesează că deranjează. Parchează maşinile pînă şi pe trotuar. Nu ţin cont că pe unele porţi scrie Atenţie garaj! sau Vă rugăm, nu parcaţi! Politeţea nu intră în studiul de tehnică militară, dar în cei şapte ani de acasă, sigur. Pe care credem că nu-i au, altfel ne-ar fi respectat… Mai ales că ei au venit la noi acasă. Pe lîngă acest aspect care ne face viaţa amară, dorim să vă semnalăm şi nesimţirea unităţilor militare care au postat soldaţi la drumurile care duc la parcările lor, cu scopul de a nu lăsa maşini străine să parcheze acolo (…) Dacă, Doamne fereşte!, izbucneşte vreun incendiu sau este nevoie de salvare pe strada Trivale, maşinile de intervenţie nu vor avea spaţiu de manevră şi chiar nu vor avea acces pe stradă. Toate demersurile noastre pentru a rezolva această imposibilă situaţie s-au izbit de indiferenţa autorităţilor locale şi de nesimţirea conducătorilor unităţilor militare“, se arată în sesizarea primită la redacţie şi semnată de aproape 40 de persoane, dintre care Gabi Cazan, directorul Departamentului Tîrgul de Expoziţii-Marketing din cadrul CCI Argeş.

 

Un răspuns

  1. Sa nu aveti pretentii, colonelul florea este un nesimtit arogant, un lacheu portocaliu care crede ca unitatea e mosia lui. Sa ii fie rusine cum trateaza cei 1200 de soldati veniti la recalculare, ca pe sclavi. Pe slugoiul asta cine il mai pune la punct? Vrea sa fie avansat general la exceptional pe spinarea oamenilor ca el recalculeaza pensiile? Pai sa nu apuce la cat si-a batut joc de oameni, ii tine peste program, ii tine duminica abuziv, este plin de el peste masura, asa sa ii ajute Dumnezeu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: