Pensionarii militari cer Tribunalului Suceava anularea deciziilor de recalculare a pensiilor

Pensionarii militari cer Tribunalului Suceava anularea deciziilor de recalculare a pensiilor

Monitorul de Suceava,  2011-03-31

Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD) – Filialele Suceava şi Rădăuţi, au depus, ieri, la Tribunalul Suceava un nou lot de 170 de dosare cerând anularea deciziilor de recalculare a pensiilor, după ce instanţa şi-a declinat competenţa teritorială în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Potrivit unui comunicat semnat de preşedinţii celor două filiale ale SCMD Suceava şi Rădăuţi, col.(r) Ion Coca şi col.(r) Vasile Plăcintă, în conţinutul cererii de chemare în judecată a Ministerului Apărării Naţionale şi a Ministerului Administraţiei şi Internelor, solicită instanţei de judecată să dispună excepţia nulităţii absolute a deciziei de recalculare, respectarea principiilor de drept şi a legislaţiei europene în domeniu, pentru a-şi păstra statutul de militar şi gradele militare şi profesionale pe care le-au obţinut „în anii de pregătire, muncă şi sacrificii”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: