Capul plecat, sabia nu îl taie…

Capul plecat, sabia nu îl taie…

Ion Petrescu, 14/11/2011

După ce sindicatul unor cadre militare din Oltenia a dat mâna cu emisarul liberal ce se visează ministrul apărării, iar la nivelul Capitalei nu mai este un secret simpatia altor sindicalişti, pentru partidul micului ecran, cel condus de Voiculescu, apare în vizorul public o declaraţie de afiliere politică de toată frumuseţea, cea prin care asociaţia ce a preluat numele domnitorului Cuza, face pact cu voievodul U.N.P.R., mizând pe corectarea ordonanţei prin care unor rezervişti li se tăiau pensiile, altora li se măreau, pe criterii de loialitate faţă de anumiţi reprezentanţi ai puterii actuale.

 

Un circ care nu are nimic comun cu rigoarea unor oameni marcaţi de decenii bune trăite în mediul militar.

Dar de care profită viitorii parlamentari, ce au purtat uniforme de culori diferite, cu apartenenţe cunoscute la structuri autohtone de intelligence.

Doar regula este simplă.

Dacă înainte de 1989 conta partidul comunist, în ecuaţia ascensiunii individuale, acum au relevanţă doar serviciile secrete, care stabilesc cine, unde, când, cum, de ce trebuie să fie într-o echipă sau alta a meciurilor politice.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: