Anul războiului

Anul războiului

Ziua Veche, Hari Bucur-Marcu     2012-01-09

Prima săptămână a anului 2012 a cunoscut două teme majore în dezbaterea publică internaţională, politica şi războiul. Se pare că lumea se gândeşte, în continuare, la soluţii politice ale crizei financiare şi economice mondiale, iar unul din instrumentele de a face politică este, tot în continuare, războiul.

La noi, în România, este o cu totul altă poveste. Şi la noi este o dezbatere politică şi, destul de probabil, 2012 va fi şi la noi un an electoral, numai că temele discuţiilor publice româneşti sunt minore, iar subiectul puterii militare a statului are o abordare cu totul originală.

Acest subiect a intrat în atenţia publicului, în această săptămână, prin valul de decizii de „revizuire” a pensiilor militarilor, ocazie cu care, o bună parte dintre aceşti militari şi-au văzut veniturile diminuate, uneori cu sume semnificative. Cam asta a reţinut publicul şi cam la nivelul acesta s-au străduit din răsputeri guvernanţii să menţină discuţia despre apărarea României. Asta, deşi el, subiectul, ar fi trebuit abordat cu totul altfel, în contextul internaţional al provocărilor militare de toate felurile.

Despre ce este, de fapt, vorba?

Armata României a devenit o armată NATO începând cu 2004. Printre multe alte aspecte specifice, acest lucru a însemnat şi o aducere a soldelor militarilor undeva mai aproape de nivelul minim din NATO, lucru foarte important, de altfel, nu numai pentru militarii în cauză, dar şi pentru aliaţii noştri. Asta, deoarece, în mentalitatea lor, nu poţi să prestezi un serviciu militar corespunzător din punct de vedere al calităţii profesionale, dacă ai gradul de locotenent-colonel şi solda de sergent. Aşa că, din 2004 până în 2008, soldele au tot crescut, de la mai puţin de 400 de euro, la puţin peste 1000 de euro pentru un colonel, în condiţiile în care, cel mai slab plătit colonel din celelalte armate NATO avea peste 2500 euro pe lună, iar, pentru majoritatea acelor armate, 1000 euro înseamnă o soldă de subofiţer junior.

Problema nu este că nu ar fi putut România să îşi plătească mai bine soldaţii, mai ales că aceştia sunt din ce în ce mai puţini, ca număr. Problema este că rezerviştii şi militarii în retragere sunt mult mai mulţi, iar pensiile lor militare de stat sunt, sau erau, calculate ca procent din soldele celor activi. Adică, dacă vrei să măreşti solda unui singur colonel la 2000 euro, va trebui să măreşti şi pensiile a vreo cinci colonei în rezervă la 1800 euro, ceea ce, trebuie să recunoaştem, este cam mult pentru o administraţie care nu este în stare să strângă nici banii pentru pensiile şi salariile aflate la valorile lor actuale. De altfel, astăzi, un colonel în activitate nu mai ajunge nici la 1000 euro pe lună, după diminuarea cu 25% de acum doi ani.

Soluţia evidentă ar fi fost o revizuire a procentului din soldele militarilor activi cu care se calculează pensia militară de stat. De exemplu, dacă acest procent era de 90 la sută, după revizuire, putea rămâne 55 la sută, în condiţiile în care militarului activ i s-ar fi majorat solda cu 80 la sută.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: