TEODOR PALADE: Regula celor şapte F

TEODOR PALADE: Regula celor sapte F

qmagazine.ro15 ianuarie 2012

Cu cât înaintez în vârstă, şi o fac cu un avânt demn de o cauză mai bună, cu atât sunt tentat să iau drept adevărată vorba Eclesiastului: „Ce a fost, va mai fi, şi ce s-a făcut, se va mai face; nimic nou sub soare”. Mi-am amintit cuvintele şi am dat dreptate fiului lui David, împăratul Ierusalimului, pentru că, privind în jurul meu, văd revenind obiceiuri din cele pe care, cu toţii, le socoteam trecute. De nerepetat.

În anii tinereţii mele, pe vremea hoţilor de comunişti, prin gura şmecheraşilor, mulţi şi atunci, umbla o zicere cunoscută ca „Regula celor şapte F”. Una care a îmbogăţit pe mulţi. Desfăşurată, ea, Regula, suna aşa: „Fură frate fără frică, formele fiind făcute”. Este exact preceptul pe care îl văd aplicat azi zecilor de mii de pensionari militari. Îndeplinit cu seninătate, formele fiind făcute! Adică, nişte acte impuse prin eludarea jenantă a legii şi a aritmeticii elementare, certificate ca valabile de mâna ridicată a făcătorilor de „forme”, somnoroşii aleşi ai ţării. Mai lipsea îndemnul: „Fură frate fără frică!” El a venit, bănuiesc eu, păţitul cunoscător al Regulii cu mulţi de „F”, prin chiar comanda prin care subordonaţii finanţişti ai domnului ministru Oprea au purces la treabă sub drastică supraveghere politică. Şi, s-a dovedit că au de lucru. De mai bine de un an culeg neobosiţi, ban cu ban şi milion cu milion, din ultrasecretosul şi practic fără de sfârşit ogor în care ar trebui să-şi găsească odihna binemeritată pensiile militare. O muncă dificilă. Trebuie săpat, găsit fructul dătător de sevă, măsluit, corelat cu alte ascunse vicleşuguri, mulţumiţi prietenii, raşi ceilalţi, băgat din greu la punga fără de fund a statului şi convinse victimele că se lucrează pentru fericirea lor.

 

 

2 Răspunsuri

  1. corectez dosarul de pensie nr21500790 am gresitumai inainte.scuze VA MULTUMESC ARPAD

  2. Buna ziua..Ma numescTODOR ARPADpensionar M.A.I din anul 2001limita de varsta,am handicap accentuat.in urma modificarii legii448/2006 ..conf.L.360/2009nu se retine impozit din pensie.Am solicitat acest lucru in anul 2011 .si mi-a fost restituit impozitul retinutpentru anuil 2011. nu si pentru anii 2009 si 2010. VREA SA STIU. daca voi primi inapoi si acesti bani retinuti daca nu de ce? Nu am dreptul laaceasta suma? va multumesc,.Dosar de pensie21599790

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: